miercuri, 18 iulie 2012

Campionatul Naţional 3D – Etapa I – „Trofeul Federaţiei”

       Pe parcursul a două zile, vineri, 13 şi sâmbătă, 14 iulie, la Roşiorii de Vede s-a desfăşurat prima atapă de campionat naţional la tir cu arcul 3D, „Trofeul Federaţiei”, la care au participat 31 sportivi reprezentând şase cluburi din ţară. Clubul sportiv Atac Roşiorii de Vede, în calitate de coorganizator alături de Federaţia Română de Tir cu Arcul şi C.S. Redpoint a înscris în concurs 10 sportivi, 4 concurând la categoria juniori şi 6 la adulţi. Ţintele, în formă de animale sălbatice, 14 la număr, au fost amplasate în pădure la distanţe variabile, necunoscute concurenţilor. Sportivii clubului Atac au reuşit o frumoasă performanţă clasându-se pe locuri fruntaşe şi acumulând 62 de puncte care au clasat clubul pe primul loc. Primii trei clasaţi au primit diplome şi premii în bani, iar primele 3 cluburi au primit cupe. Trofeul Federaţei a ajuns în vitrina clubului
 Atac Roşiori

.
      Iată şi clasamentul:
 Divizia Arc Traditional
 Locul 1 Cristian Iepure – Redpoint – 7 puncte
Locul 2 Bogdan Bâzu - Atac Roșiori – 6 puncte
 Locul 3 Paul Mare – Aktiv – 5 puncte
Locul 4 Victor Ţărmurean – Redpoint – 4 puncte
Locul 5 Alexandru Pârvulescu – Aktiv – 3 puncte Adrian Ichim – HC

 Divizia Arc Instinctiv
 Locul 1 Liviu Nanu - Atac Roșiori – 7 puncte
Locul 2 Băluță Alexandru Filoti - Atac Roșiori – 6 puncte
 Locul 3 Laurențiu Marinescu – Aktiv – 5 puncte
 Locul 4 Iulian Stoica – Aktiv – 4 puncte
 Divizia Arc Compound
 Locul 1 Edgar Mihăilescu – Aktiv – 7 puncte
 Locul 2 Daniel Ștefănescu - Citadel Dej – 6 puncte
 Locul 3 Ovidiu Injugăurs – Besta – 5 puncte
Locul 4 Ninel Găvănescu – Atac – 4 puncte Locul 5 Eugen Ghergu – Atac – 3 puncte
 Divizia Arc Barebow fete
 Locul 1 Adela Iepure – Aktiv – 7 puncte
Locul 2 Laurențiu Marinescu – Aktiv – 5 puncte
Locul 3 Iulian Stoica – Aktiv – 4 puncte

Divizia Arc Compound
Locul 1 Edgar Mihăilescu – Aktiv – 7 puncte
Locul 2 Daniel Ștefănescu - Citadel Dej – 6 puncte
Locul 3 Ovidiu Injugăurs – Besta – 5 puncte

Locul 3 Ovidiu Injugăurs – Besta – 5 puncte
Locul 2 Alina Găvănescu – Atac – 6 puncte
Locul 3 Roxana Giurea – HC
Locul 2 Cristian Găvănescu - Atac – 6 puncte
Locul 3 Alexandru Agape – Atac – 5 puncte

Locul 3 Alexandru Agape – Atac – 5 puncte

Locul 4 Ninel Găvănescu – Atac – 4 puncte
Locul 5 Eugen Ghergu – Atac – 3 puncte
Divizia Arc Barebow fete
Locul 1 Adela Iepure – Aktiv – 7 puncte
Divizia Arc Barebow juniori
Locul 1 Mihail Stoian – Atac – 7 puncte
Locul 4 Yannick Koning – Kinetic – 4 puncte
Locul 5 Andrei Iepure – Kinetic – 3 puncte
Divizia Barebow junioare
Anamaria Agape – Atac – 7 puncte
Clasament cluburi
1-      Atac Roşiori – 57 puncte
2-      Aktiv Bucureşti – 31 puncte
3-      Redpoint Oradea – 11 puncte
4-      Kinetic – 7 puncte
5-      Citadel Dej – 6 puncte
6-      Besta Bucreşti – 5 puncte
Mulţumim Primăriei Roşiorii de Vede pentru sprijinul acordat acestei acţiuni, considerată pe bună dreptate evenimentul sportiv al anului, Ocolului Silvic Roşiori, Casei de Cultură şi Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret care a acordat premii în bani.A fost un început bun şi sperăm că Federaţia Română de Tir cu Arcul va mai organiza etape de Campionat Naţional la Roşiorii de Vede, poate chiar o etapă finală




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu