Pe data de 21 august, în comuna Nenciuleşti, s-a desfăşurat prima ediţie a manifestării sportive “Şi eu vreau să fiu campion”. În afara turneului de fotbal, a tradiţionalelor curse atletice şi de alergare în saci, atracţia principală a fost demonstraţia de tir cu arcul susţinută de sportivii de la CS Atac Roşiori. Aceştia, echipaţi în tricouri personalizate cu insigna clubului, au amenajat pista de tragere, după care efectuat demonstraţii şi iniţiere pentru cei prezenţi la faţa locului. Profesorul Liviu Nanu, care este şi arcaş activ, a avut răbdarea necesară de a îndruma mai multe zeci de copii şi adulţi prezenţi la faţa locului, în mânuirea arcului cu săgeţi.
Alături de Liviu Nanu, la Nenciuleşti au fost prezenţi şi trei dintre arcaşii roşioreni, Andreea Pasmangiu, Alexandru Agape, Mihai Stoian,Radu Paterau care s-au întors cu medalii de la campionatele naţionale de copii, desfăşurate de curând, la Rădăuţi.
Organizatorii au răsplătit eforturile tuturor câştigătorilor cu premii în bani, diplome şi tricouri, mulţumind totodată arcaşilor pentru demonstraţia realizată.