miercuri, 16 octombrie 2013

Toamna se numără…performanţele


Nu s-a încheiat încă sezonul competiţiilor în aer liber dar putem încerca un bilanţ parţial al activităţii competiţionale susţinute de Clubul Atac Roşiorii de Vede.
La Tir cu Arcul, sacul a fost  plin, arcaşii reuşind nu mai puţin de 2 medalii de aur (Roxana Burlacu, junioare şi Ciprian Coanta – seniori), 4 medalii de argint (Anamaria Agape – C.N. copii, Mihail Stoian şi Bogdan Dincă – juniori,  Liviu Nanu – seniori 3D) şi tot 4 medalii de bronz prin juniorii Mihail Stoian -2, Alexandru Stoian – 1 şi Bogdan Dincă – 1. O altă medalie de bronz a mai fost obţinută la echipe (Anamaria Agape - Alexandru Stoian) la Campionatul Naţional indoor.

De remarcat ca o premieră pentru un club roşiorean, participarea la Campionatul Mondial de tir cu arcul 3D (Sassari, Italia) a sportivului Ciprian Paul Coanta, medaliat cu aur în C.N 3D, aşa cum s-a arătat mai sus. Iată că, deşi având resurse financiare limitate dar şi numeroşi prieteni care au ajutat sub o formă sau alta, clubul nostru reuşeşte să scrie o pagină din istoria sportului local şi judeţean.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu